„Cei mai mulți dintre noi, pretindem că detestam cazurile clare ale ipocriziei, în care oamenii îi înșeala pe alții, dar numai câțiva dintre noi suntem în gardă sau vedem ipocrizia fatală cu care ne înșelăm și ne umplem inimile.”
Laurence Sterne
Trăim într-o lume ipocrită, falsă cu oameni în general care vor doar să păstreze aparențele. Sinceritatea, spontaneitatea, dispar în detrimetrul măștilor pe care le purtăm zilnic, indiferent unde, când și cum. Suntem ipocriți toți și…aproape tot timpul. Cât de uşor le este oamenilor imperfecţi să arate cu degetul greşelile altora, ignorându-le total pe ale lor! Zicem că ne pasă de cei din jur, dar ne protejăm doar interesele proprii, fără a ne gîndi că tot acest individualism ipocrit nu duce decât la dezbinare în care ai toate șansele să pierzi tot ceea ce ai. Ipocrizia nu are reguli și nu ține cont de niciun fel de principiu. Nu poți fi un anumit tip de ipocrit, ci ipocrit pur si simplu. Daca ești ipocrit sau tinzi sa fii uneori, vei intelege despre ce vorbesc și poate vei reuși să schimbi ceva.