Aegyssus

My winter Fairytale…

A post shared by Florența Constantin (@florentamc) on

Era începutul unei zile banale, aceeași rutină, nimic special nu se anunța la birou. Terminasem de pregătit camerele foto, când pe ușa biroului intră un domn. Ridic ochii și figura lui îmi provoacă câteva legături neuronale aflate în stare de latență. Îl știam de undeva. Dar de unde? Sinapsele caută în zona cu amintiri din liceu. Da! El e. Profesorul meu de arheologie. Ceața se ridică din memorie, iar zîmbetul meu îl face să mă-ntrebe dacă nu i-am fost cumva elevă. Desigur! I se luminează și lui fața, apoi, uitând parcă pentru ce a venit, se așează pe un scaun ca și când urma să înceapă o poveste spusă-n doi.

Aveam 17 ani și tocmai terminasem clasa a 11-a cînd am fost anunțați că în vara aia vom merge pe șantier. Nu, nu, nu, nu! – repetam atunci ca o maniacă. N-aveam de unde să știu, însă, ce minuni urma să descopăr acolo, pe un șantier de… arheologie.

Așteptam orele de arheologie cu sufletul la gură. În fiecare dimineață, timp de 30 de minute cât făceam din oraș, pe jos, până la sit, profesorul – care trebuia să aibă grijă de 30 de elevi – ne vorbea despre șansa de a simți istoria, de a face parte dintr-un miracol, de a călători în timp, 2000-2500 de ani în urmă. Nu realizam prea bine atunci lucrurile astea, noi eram bucuroși că primim niște bănuți pentru diverse lucruri mărunte. Îmi amintesc înghețata la dozator. Atlasul pe care pusesem ochii în librărie era prea scump pentru cât cîștigam eu atunci ca ucenic arheolog.

Făceam, deci, arheologie. Cu unelte de săpat, dălți, perii etc. Noi, fetele, eram responsabile cu periatul, fiind mai delicate, iar băieții cu săpatul. Aveam alături toți colegii, pe grupe. Îmi amintesc ca ieri momentul în care grupul nostru de adolescenți a descoperit ceea ce profesorul spunea că e material ceramic de origine getică. Mai exact, o ulcică „de o mare însemnatate istorică”. Venise și televiziunea. Ne simțeam atât de importanți…

De pe scaunul de la biroul meu, profesorul savura și acum momentul. Îl priveam cu câtă emoție retrăia acele clipe. M-a impresionat exact cu aceeași intensitate cu care a facut-o și în momentul descoperirii.

Am simțit apoi, brusc, nevoia de a revedea locurile acelea. În fond, sunt doar la 30 de minute de mers pe jos. Mi-am luat a doua zi copii de mână să le arăt locurile în care, liceana de acum nu vă spun câți ani în urmă, a săpat și a curățat pietrele cu pensula. Copiii erau încântați mai degrabă că puteau alerga în voie pe acele dealuri decât de rămășițe de ziduri. Eu am făcut fotografii. Și-am retrăit.

Părea și acum un loc desprins din poveste. Soarele cobora încet, iar înmărmurirea rece, specifică unei ierni geroase, domina întregul peisaj. Crengile înghețate trosneau de se auzeau până departe. Înghețați, dar încărcați pozitiv de priveliște, am hotarât să intrăm și în Muzeul de Istorie și Arheologie, aflat chiar lângă locul unde cu mulți ani în urmă eu făceam arheologie. Ne-a întâmpinat o doamnă drăguță, ce părea dornică să ne povestească. Era de înțeles, căci – ne-a spus – eram primii ei vizitatori din ultimele luni.

Ne-a povestit cum în sezonul rece, mai exact din noiembrie pâna în martie, sunt extrem de puțini vizitatori. Noroc cu acțiunile școlare, că altfel s-ar plictisi de moarte, precum s-a exprimat. Nici în sezonul cald nu sunt mulți vizitatori, în jur de 150-200 pe lună. Cei mai mulți vin în Noaptea Muzeelor, cam 1000. Am ascultat-o, toți trei, vorbindu-ne despre Aegyssus, numele de acum 2000-2500 de ani al orașului meu natal, Tulcea. Un loc pe care Ovidius, poetul roman exilat la Tomis (Constanța), îl denumea acum 2003 ani „cetatea veche”. Vă dați seama? Locul acesta, aflat la doar 30 de minute de mers din orice cafenea din Tulcea, era o cetate veche, se pare de origine celtică, construită în scopuri comerciale și militare în urmă cu 2500 de ani, ce a aparținut geților, apoi romanilor, ba chiar mai târziu și otomanilor. Astăzi, din păcate, ea nu prea aparține nimănui. Dar asta contează mai puțin. Cine zicea că încă nu s-a descoperit întoarcerea în timp?

Vă mulțumesc, domnule profesor!

Acest text este înscris în concursul TFB10 – #tenDubai – un eveniment organizat de Foto Union powered by Prestige Tours, cu sprijinul Canon și Calif.

Reclame

2 gânduri despre „Aegyssus

  1. Pingback: And the winner is… | Foto Union

  2. Pingback: TFB10 începe mâine - Dan Byron

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s