Câți dintre noi nu ne dorim, o evadare în copilărie? Să uităm de griji, de oamenii răi, de prietenii falși, de alegerile greșite, de tot ce ne ține departe de un suflet curat. Căci mai toți copii au sufletul neatins de negura răului. Însă în procesul creșterii intervin factori ce ne fura din puritate. În fiecare dintre noi există acel copil ce se entuziasmează pentru diferite lucruri. În esență suntem niste copii rătaciți care se trezesc uneori că nu știu încotro s-o ia și asteaptă o vorba caldă. Cu toții ne regăsim în situații în care nu știm pur si simplu ce să facem deși ne spunem continuu „trebuie să treci peste asta„, „ești mare! nimic nu te poate dobori” … vorbe menite să ne dea putere, să ne duca mai departe în viață, vorbe pe care ni le repetam la nesfârșit doar doar învățăm să ne descurcăm singuri în fiecare zi. Copilul din mine este cel care mă determină să zâmbesc , să fac uneori lucruri nebunești fără să ma gândesc la ceea ce va fi, ci numai la ce este. În același timp, copilul din mine mă lasă să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară și îmi spune întotdeauna că pot face orice și că lacrimile nu ajuta niciodata, Copilul din mine știe să iubească, să dăruiască și să creadă că fiecare om are ceva bun în el, chiar dacă o ascunde atât de bine. Îmi aduce aminte în fiecare zi, că trebuie să fiu recunoscătoare pentru ce am și nu să tânjesc din ce in ce mai mult spre ceea ce poate nu voi avea niciodata. Mă învață în fiecare zi să mă bucur de lucrurile mărunte, de faptul că exist și că iubesc… de faptul ca nu există probleme prea mari pentru mine, că am curaj să le infrunt pe toate ca și cum n-ar fi probleme ci doar mici denivelari în drumul spre ceea ce trebuie să fie când o sa fiu mare…
