Carpe diem! O, da! Cât de bine se potrivesc aceste vorbe. Sunt în Dubai. Da, ați citit bine, DUBAI. Pe scurt, ca să vă pun în temă cu evenimentele, am participat la un concurs de fotografie organizat de Foto Union și Prestige Tours. Spre marea mea fericire, l-am și câștigat. Mi-au trebuit câteva zile să-mi revin, bagaje, planuri și cele 5 ore de zbor, ca să respir aer cald, 30 grade.
Știam unde vom sta, hotel Atlantis the Palm, însă ce am vazut pe canalele media nu se compară cu realitatea. E realmente un paradis aici.Începând de la modul în care am fost întâmpinați, cu complimente personalizate din partea hotelului, pâna la serviciile impecabile, pe care le-am descoperit ulterior. Copleșitoare prima zi. Doua lucruri mi-au placut în mod deosebit: am înotat cu delfinii și ședința de analiză foto, în care am realizat câte lucruri legate de fotografie nu știam. Am îmbrățișat o focă, cu teamă, recunosc, însă chiar a meritat. După amiaza ne-am petrecut-o într-un bazar cu aur și diamante. Nu m-am putut abține să nu încerc o negociere cu unul dintre vânzători, însă spre dezamăgirea mea, nu mi-a ieșit prețul dorit de mine. În cea de a doua zi, am fost la Burj al Arab, considerat cel mai luxos hotel din lume, fiind clasificat cu șapte stele. Opulență este un cuvânt mult prea mic pentru ce am văzut acolo.
A treia zi, am tras aer adânc în piept, m-am pregătit sufletește, căci urma să urcăm pe cel mai înalt turn din lume, numai 828 m. Sunt inutile cuvintele pentru a vă descrie ce priveliște poți vedea.
Și pentru a încheia ziua cât mai frumos, am fost la unul dintre cele mai mari mall-uri din lume, unde am văzut fântânile cântătoare. Astăzi este o nouă zi, evident plină de surprize.
Fotografiile de mai sus au fost făcute cu un Canon EOS 1200D și am folosit trei obiective: 10-18mm, 50mm și 18-135mm.
Mai multe fotografii găsiți pe contul meu de instagram (click aici) și sub hashtagul #tendubai.
TFB10 – #tenDubai – este un eveniment organizat de Foto Union powered by Prestige Tours, cu sprijinul Canon și Calif.